Aventuri din Ţara Moţilor (sau cum a fost în tabără)

Astă vară vă spuneam despre taberele de vară oferite de MTS. Dacă nu v-aţi hotărât să aplicaţi pentru o astfel de tabără atunci, poate o veţi face la anul, convinşi că merită după ce citiţi mărturisirea de mai jos.

Împreună cu două colege, am aplicat pentru Tabăra de Speologie şi Fotografie Subterană. Şi, din fericire, am fost acceptate. Aşa că, la începutul lui septembrie, ne-am luat frumos rucsacii şi am pornit spre Arieşeni. Am făcut o escală în Alba Iulia, vizitând cetatea şi prinzând chiar schimbul gărzii. Mi-a plăcut mult modul în care au fost renovate porţile cetăţii (la unele încă se lucra).

Din Alba Iulia ne-a luat un autocar pe toţi, livrându-ne în tabără. Am avut 5 colege de cameră, mâncare gustoasă, duşuri calde şi vreme superbă.

Prima zi a fost (singura) lejeră, pentru ca apoi să facem zilnic una-două drumeţii, urmate seara de "program de socializare".

Duminică am început în forţă, vizitând Groapa Ruginoasă şi Cascada Vârciorog. După amiaza am avut ocazia să vizităm târgul săptămânal din Arieşeni.

În a treia zi am fost la Pătrăhăiţeşti. Am vizitat "muzeul" - o casă cu tulnice, ciubere şi o gazdă foarte primitoare, care ne-a făcut plăcinte ardeleneşti şi ne-a cântat din tulnic. Am putut să ne încercăm şi noi măiestria, dar am ajuns la concluzia că vom face carieră în alt domeniu. Bineînţeles, nu am putut pleca fără a vizita Cascada Buciniş.

După amiaza am fost pe Valea Ordâncuşa şi la Peştera Poarta lui Ionele. Despre vale am aflat că este pe structură de calcar, fiind vestigiul unei peşteri căreia i s-a prăbuşit tavanul. Peştera este precedată de o micuţă cascadă de travertin (dacă am înţeles bine, este o rocă formată prin depunerea calcarului pe muşchi).

Marţi am vizitat Peştera Urşilor. Din păcate, tocmai ursul nu l-am fotografiat, bateriile dându-şi duhul mai repede din cauza temperaturii scăzute din interior. Mi-am readus aminte că într-o peşteră, temperatura este constantă pe parcursul anului (10 grade Celsius).

Miercuri a însemnat drumeţie până la Gheţarul de la Scărişoara. Autocarul a avut probleme cu motorul, aşa că jumătatea voinică de taberişti a făcut traseul pe jos. Un prilej ideal pentru a vedea un peisaj superb (printre care un câmp cu brânduşe de toamnă) sau pentru a mai primi detalii în privinţa meşteşugului tulnicelor de la un localnic. Peştera Scărişoara adăposteşte cel mai mare gheţar subteran din lume, accesul făcându-se printr-un aven (puţ vertical) adânc de 48m şi cu diametru de 60m.

În penultima zi am făcut excursie la Roşia Montană (al cărei nume vine de la culoarea apei). Am vizitat muzeul, care adăposteşte unul dintre cele mai mari complexe de mine romane, dezvoltate pe o perioadă de aproximativ 50 ani. Ghidul ne-a prezentat, pe lângă exponatele muzeului, şi perspectiva pro Corporaţia Gabriel.

Însă am putut privi şi din celălalt unghi, cel al locuitorilor, mulţumită domnului Sorin Jurcă. El ne-a vorbit despre valoarea cultural-istorică a locului şi casele de patrimoniu, despre presiunile făcute asupra celor care nu vor să vândă sau despre clădirile vândute, cu foşti proprietari care încă stau în Roşia Montană, fiind legaţi sufleteşte de acest loc. Şi despre faptul că toate acestea ar dispărea odată cu începerea proiectului de minerit. Şi ne-a recomandat să votăm petiţia "Salvează Roşia Montană", pe care o recomand şi eu celor care îi susţin punctul de vedere.

Seara am dat ultima petrecere, în jurul clasicului foc de tabără.

A şaptea zi a însemnat rămas bun, alături de revenirea la realitatea cotidiană.