Ieri (vineri, 6 mai 2010) a fost prima zi de bibliotecă vie. Dacă ai fost acolo, suntem siguri că ţi-a plăcut. Dacă nu ai apucat să ajungi încă, mai ai timp azi şi mâine. Şi dacă eşti indecis în privinţa bibliotecii, permite-ne să îţi spunem ce ai ratat, ca să te momim un pic pentru timpul ce a mai rămas.
Biblioteca Vie şi-a deschis porţile începând cu orele 18:00, în Sala de marmură de la Casa Studenţilor. Cititorii au avut de ales dintre 21 de cărţi, atât române, cât şi străine (cu traducere pentru cine ar fi avut nevoie): Puşcăriaşul, Alpinistul, Voluntarul străin, Actorul, Musulmanul turc, Căministul, Africanca, Timida, Intelectualul, Ţiganul, Americanca, Medicul rezident etc.
Deşi afară ploua şi era frig, atmosfera din bibliotecă a fost caldă şi destinsă. Unii cititori au ales să citească una, alţii două cărţi în aceeaşi seară (o carte poate fi citită între 40 şi maxim 60 de minute). Cărţile au avut de asemenea posibiltatea să interacţioneze cu alte cărţi, profitând de ocazie cu aceeaşi curiozitate ca un cititor obişnuit.
Râsetele şi voia bună au fost prezente pe parcursul întregului program, probabil seara zgomotoasă făcând diferenţa între o sală de lectură clasică şi una "vie".
Vă aşteptăm în continuare să dărâmăm prejudecăţi în Biblioteca Vie, între orele 18:00 şi 21:00 !
2 comentarii
eu credeam ca de azi incepe pana pe 9 mai, 7-9 mai, uff iarta-ma, is o carte ratacita, ajung azi promit.
Salut, esti interesant/a de un schimb de link-uri cu www.aschiutta.com ? Daca da astept raspuns. Te salut si o zi buna in continuare.
Trimiteți un comentariu