Toţi ieşim în oraş şi toţi, deşi unii nefumători, ne întoarcem acasă adesea cu hainele afumate, cu pielea şi părul îmbâcsite, cu ochii lăcrimând şi cu frustrarea de a suporta consecinţele deciziilor altora. Fiecare individ are dreptul la propriile opţiuni, însă opţiunile unui grup nu ar trebui să influenţeze negativ viaţa altora. RESPECT RECIPROC e premisa de la care am plecat în elaborarea acestui proiect anti-fumat, probabil primul de acest gen din România.

Ce ne propunem?

Există soluţii şi pentru nefumători. Iar unde nu există, trebuie create! Soluţia promovată de noi este organizarea de seri tematice în localuri, seri în care fumatul este interzis. Aceasta aduce un dublu beneficiu. În primul rând nefumătorilor, care au şansa de a ieşi în oraş fără să fie afumaţi. Dar şi fumătorilor, care, pentru a asista la evenimentele organizate de noi, vor fi nevoiţi să se abţină pentru câteva ore de la fumat: un prim pas spre conştientizarea urmărită.

Iniţiativa „Respiră liber!” debutează pe 17 mai 2009 în Craiova, prin organizarea în localul One, începând cu orele 20:00, a acţiunii "COMIC #1": seară de haz, care va include un concurs de glume "clasice" şi unul de stand up comedy.

Vă aşteptăm la mult umor şi, bineînţeles, ZERO FUM !

PS: nu uitaţi că aceasta este doar prima acţiune dintr-o serie de evenimente. Pe viitor vă pregătim seri de karaoke, ateliere de creaţie, proiecţii de film şi multe alte surprize!!!

Pentru a vedea toate posturile legate de acest subiect, dă click aici.

3 comentarii

Anonim spunea... @ 25 mai 2009 la 13:36

In Bucuresti cand se va organiza ceva si..cum va fi facut public? :)

PeStrada.ro spunea... @ 9 iunie 2009 la 21:44

Acest lucru depinde de ONGurile din Bucureşti, dacă există cineva care e interesat să preia iniţiativa şi la acel nivel. A.I.E. Quiz este o organizaţie de tineret din Craiova.

Voluntar QUIZ spunea... @ 15 iunie 2009 la 15:45

Anonim, iată şi răspunsul pentru tine: prima campanie Respiră liber! ce va avea loc în Bucureşti. Detalii găseşti la http://www.lumebuna.ro/2009/06/15/respira-liber-3/

Trimiteți un comentariu