Festivalul CokeLive Peninsula aşteaptă aplicările organizaţiilor din sfera civilă pentru festivalul din acest an, care se va desfăşura între 23-26 iulie 2009 la Târgu Mureş.
Pot aplica organizaţii, fundaţii, instituţii de interes public, a căror activitate este orientată spre tineret (între 16 şi 35 de ani), şi doresc să desfăşoare programe proprii, adaptate condiţiilor speciale ale festivalului.
Pot aplica organizaţii, fundaţii, instituţii de interes public, a căror activitate este orientată spre tineret (între 16 şi 35 de ani), şi doresc să desfăşoare programe proprii, adaptate condiţiilor speciale ale festivalului.
Aşteptăm programe care sunt benefice publicului larg şi încearcă să mobilizeze peninsularii cu implicarea lor în diverse programe. Este de preferat ca programele desfăşurate să nu se schimbe zilnic.
Se poate aplica pentru:
- Civiliada I. – program pe toată durata festivalului, zilnic între orele 10-18 lângă Coca-Cola Main Stage.
- Civiliada II. Camping – program pe toată durata festivalului, min. 8 ore zilnic, într-un spaţiu mai liniştit, în tabăra de corturi.
Atragem atenţia aplicanţilor, că în acest an, punem la dispoziţia fiecărui ONG max.5 abonamente gratuite, numărul acestora depinzând de programul oferit. Numărul abonamentelor va fi hotărât de către organizatori.
Dacă aveţi nevoie de mai multe abonamente, decât cele oferite de organizatori, le puteţi achiziţiona cu 25% reducere faţă de preţul iniţial de vânzare (150 RON / abonament, 30 RON/ bilet ziua zero, 60 RON / bilet pentru o zi).
Festivalul CokeLive Peninsula acordă servicii de bază, pentru aplicanţii câştigători în programul Civiliada, din resursele proprii (spaţiu, electricitate, magazie). La cerere, vă putem da în folosinţă pe durata festivalului un cort de tip pavilon 3x3 metri.
Aplicanţii câştigători vor suporta cheltuielile pentru realizarea programelor proprii (transport, cazare, materiale de orice tip, fotocopiere etc.). Teritoriu mai mare se oferă gratis pe baza unui program ieşit din comun.
Vor fi avantajate organizaţiile care operează internaţional sau naţional, respectiv cele care oferă programe profesionale în mai multe limbi.
Nu pot aplica persoane fizice, organizaţii politice, organizaţii orientate spre profit, formaţii muzicale / grupuri de artă.
Formularul de aplicare se va trimite exclusiv prin e-mail. Datorită faptului că detaliile legate de organizare se vor discuta prin e-mail, este necesară cel puţin o adresă de mail funcţională.
0 comentarii
Trimiteți un comentariu